Scandal uriaș de spionaj în Serbia! Opt cetățeni străini au fost arestați
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Scandal uriaș de spionaj în Serbia! Opt cetățeni străini au fost arestați

Scandal uriaș de spionaj în Serbia! Opt cetățeni străini au fost arestați

Un articol de: -
Foto: ziarulunirea.ro Externe

Opt cetățeni străini, inclusiv doi americani, au fost arestați preventiv în Serbia, fiind acuzați că au încercat să pătrundă în mod neautorizat în unităţi militare sau să le fotografieze, informează agenția Tanjug, citată de Reuters.

Cei doi americani, dar și două ucrainence ar fi încercat să fotografieze cu ajutorul unei drone sediul Serviciului Militar de Informaţii al Serbiei, situat în centrul capitalei. De asemenea, un britanic şi un afgan au fost surprinşi în timp ce încercau să intre într-o unitate militară din Novi Sad, oraș situat în nordul țării. Iar în localitatea Fruska Gora a fost arestat preventiv un cuplu din Spania, care ar fi încercat să intre într-un depozit militar.

Parchetul General al Serbiei a anunțat deschiderea unei anchete.
 

Citeşte mai multe despre:   Serbia,   spionaj,   străini arestați
 
 
Loading...