TEPCO: Patrule de control au relevat o radioctivitate foarte ridicată lângă patru rezervoare de apă contaminată
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe TEPCO: Patrule de control au relevat o radioctivitate foarte ridicată lângă patru rezervoare de apă contaminată

TEPCO: Patrule de control au relevat o radioctivitate foarte ridicată lângă patru rezervoare de apă contaminată

Tokyo Electric Power (TEPCO) a anunțat că niveluri de radioactivitate ridicată au fost măsurate, sâmbătă, la centrala Fukushima, în apropierea rezervoarelor cu apă radioactivă, relatează AFP.

"Patrule de control au relevat în patru locuri o radioctivitate foarte ridicată", a anunţat TEPCO.

Nivelurile măsurate ating de la 70 de milisieverţi (peste limita anuală admisă, de 50 de milisieverţi) şi până 1.800 de milisieverţi pe oră.

"Nu observăm o diminuare a nivelului apei în vreun rezervor, iar vanele sunt bine închise", a oferit asigurări TEPCO.

Două locuri sunt legate de o conductă lângă care s-a constatat, de asemenea, o schimbare a culorii solului, ceea ce ar putea semnala o scurgere.

Recent, TEPCO a recunoscut că importante cantități de apă s-au infiltrat în subsolul centralei și se scurg în Oceanul pacific. Apa provine în mare parte de la sistemele de răcire a reactoarelor în care s-a topit combustibil nuclear, în accidentul provocat de cutremurul urmat de un tsunami pe 11 martie 2011.

 
 
Loading...