Un băiețel din Marea Britanie își schimbă culoarea pielii: Devine portocaliu atunci când consumă caroten
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Un băiețel din Marea Britanie își schimbă culoarea pielii: Devine portocaliu atunci când consumă caroten

Un băiețel din Marea Britanie își schimbă culoarea pielii: Devine portocaliu atunci când consumă caroten

Un băiețel de trei ani este singura persoană din marea Britanie care suferă de o afecțiune care nu îi permite să proceseze carontenul, devenind astfel portocaliu în momemtnul în care consumă această substanță, relatează Daily Mail.


De îndată ce gustă din morcov, Leo Barnett devine portocaliu. Pentru a-l feri de probleme, mama sa îl supune unei diete stricte, evitând alimentele care conțin caroten.

Ea a observat pentru prima dată culoarea portocalie a copilului atunci când micuțul avea doar șase luni și tocmai se vindecase de pneumonie, lucru care i-a speriat pe părinții săi.

Rinichii și ficatul lui nu răspundeau așa cum trebuie, așa că am crezut că se face portocaliu din această cauză. La o lună după ce s-a vindecat, el nu revenea la o culoare obișnuită a pielii. Un specialist mi-a spus că nu trebuie să-i mai dau alimente portocalii, însă nimic nu funcționa. Până la urmă, medicii i-au facut analize și au observat că ficatul lui nu produce o anumită enzimă“, a povestit mama copilului.

După mai multe investigaţii, medicii au ajuns la concluyia că organismul lui Leo nu poate transforma carotenul în vitamina A, iar această substanţă rămâne ca atare în organismul lui.

Citeşte mai multe despre:   baietel,   Marea Britanie
 
 
Loading...