Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe Un caz suspect de Ebola a fost descoperit în Franța

Un caz suspect de Ebola a fost descoperit în Franța

Un articol de: -
Foto: rt.com Externe

Primul caz suspect de Ebola a fost detectat sâmbătă la aeroportul parizian Roissy, informează AFP.

Cazul, descoperit  în cursul unor controale sanitare desfăşurate pe teritoriul francez, a determinat anularea unui zbor al companiei Air France spre Conakry.  Autorităţile au decis, din precauţie, "măsuri pentru dezinfectarea avionului", a declarat un purtător de cuvânt al companiei Air France.

Suspectată de Ebola este o femeie de aproximativ 40 de ani cu febră. În consecinţă, "desfăşurarea unor verificări impuse de autorităţile sanitare înainte de ora stabilită pentru decolare s-a dovedit incompatibilă cu programul echipajului", a precizat Air France.

În aceste condiţii, cursa a "a fost reprogramată duminică după-amiază de la aeroportul din Roissy", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Citeşte mai multe despre:   Franta
 
 
Loading...