Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Un lot de cârnați din România a fost oprit de la comercializare în Italia

Un lot de cârnați din România a fost oprit de la comercializare în Italia

Un lot de cârnaţi din România a fost oprit de la comercializare în Italia din cauză că produsul conţinea coloranţii neautorizați.

Produsul din carne avea un conţinut de E 124 (roşu Ponceau/ de coşenilă) de 7,73 miligrame pe kilogram şi de E 129 (roşu Allura) de 2,21 mg/ kg, informează Sistemul de Alertă Rapidă pentru Alimente şi Furaje (SARAF).

Cârnaţii româneşti nu ajunseseră încă în comerţ în Italia, când a fost emisă notificarea. Astfel, cârnaţii respectivi au fost opriţi de la comercializare deoarece compoziţia lor nu corespundea "reţetei" autorizate în UE.

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au precizat că cei doi aditivi sunt autorizaţi în UE, dar nu în produsul respectiv, ci numai în anumite tipuri de cârnaţi, ca chorizo şi altele, precizează Mediafax.

Citeşte mai multe despre:   Italia
 
 
Loading...