Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Ungaria va găzdui un centru de comandă NATO

Ungaria va găzdui un centru de comandă NATO

Un articol de: -
Foto: fumn.eu Externe

Ungaria va găzdui și ea un centru de comandă a Alianței Nord-Atlantice prin care situațiile de urgență NATO vor fi coordonate mai ușor, a anunțat guvernul ungur.

Potrivit agerpres, Ungaria susține că centrul va avea 40 de ofițeri din Ungaria și alte state membre, dar nu va găzdui și trupe.

„Sarcina sa pe timp de pace este să organizeze și să planifice exerciții internaționale și, în caz de urgență, să coordoneze forța de reacție a NATO”, a precizat un purtător de cuvânt al guvernului ungar.

Unele țări care fac parte din Alianța Nord-Atlantică, printre care și Polonia, doresc ca în planurile Alianței să fie inclusă și posibilitatea descurajării unui posibil atac rus, în cazul în care va fi nevoie.

NATO scrie pe site-ul său că centrele „vor ajuta în desfășurarea rapidă a forțelor aliate în partea de est a Alianței dacă va fi necesar”.

Citeşte mai multe despre:   NATO,   Ungaria
 
 
 
Loading...