Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat vineri, într-un mesaj postat pe Facebook, că în lipsa unor măsuri ferme şi rapide, problema imigrației s-ar putea transforma cea mai gravă criză umanitară din istoria noastră recentă.
"În mod clar, imigraţia este principala problemă cu care se confruntă în acest moment Uniunea Europeană şi ar putea deveni, în lipsa unor măsuri ferme şi rapide, cea mai gravă criză umanitară din istoria noastră recentă. Trebuie să găsim o soluţie deplin acceptată, astfel încât să nu ingnorăm sutele de mii de drame individuale, care nu încap în statistici, dar să păstrăm în acelaşi timp încrederea cetăţenilor noştri în sustenabilitatea proiectului european”, a notat liderul Camerei deputaților, precizând că acestea sunt concluziile întâlnirilor avute cu premierul slovac, Robert Fico, şi cu ministrul de Externe, Miroslav Lajčák.
Valeriu Zgonea, însoţit de o delegaţie parlamentară, se află într-o vizită oficială în Slovacia, în perioada 28-29 august, la invitaţia preşedintelui Consiliului Naţional Slovac, Peter Pellegrini, În cadrul vizitei, președintele Camerei Deputaților va avea convorbiri cu omologul său, Peter Pellegrini, cu prim-ministrul Robert Fico, cu vice-premierul Miroslav Lajčák, precum şi cu preşedintele Republicii Slovace, Andrej Kiska.
Emmanuel Macron și Donald Trump cer un nou acord nuclear în privința Iranului
Președintele francez Emmanuel Macron și omologul său american Donald Trump au cerut marți un nou acord pentru a ține sub control ambițiile Iranului, la puțin timp după ce liderul american a calificat textul...
24 Apr, 23:10