Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Violențe în Ferguson, după ce polițistul care a împușcat un tânăr de culoare a scăpat de condamnare. Obama face apel la calm

Violențe în Ferguson, după ce polițistul care a împușcat un tânăr de culoare a scăpat de condamnare. Obama face apel la calm

Un articol de: -
Foto: abcnews.go.com Externe

Poliţistul din Statele Unite care a împuşcat mortal un tânăr de culoare a scăpat fără condamnare. Decizia a provocat imediat un val de proteste violențe în localitatea Ferguson unde s-au auzit mai multe focuri de armă. Poliţia locală a lansat gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanţii, relatează BBC News.

Împuşcături, geamuri sparte şi maşini vandalizate, asta se întâmplă în localitatea Ferguson din Statele Unite după ce un ofiţer de poliţie care a împuşcat mortal un adolescent de culoare neînarmat a scăpat de condamnare.

După trei luni de deliberări, poliţistul Darren Wilson, care l-a împuşcat mortal în august pe tânărul de culoare Michael Brown, a scăpat de urmărirea penală, a anunţat procurorul Robert McCulloch, în timp ce sute de persoane ieşiseră pe străzile oraşului Ferguson în aşteptarea deciziei, generând temeri în privinţa producerii unor noi ciocniri, după gravele revolte cu caracter rasial care au avut loc în vară.

Preşedintele Barack Obama a făcut apel la poporul american să accepte decizia juriului.

”Suntem o naţiune clădită pe supremaţia legii şi trebuie să acceptăm că numai juriul a putut lua decizia în acest caz. Mă alătur părinţilor lui Michael în a îi ruga pe toţi care vor să protesteze faţă de aceată decizie, să o facă în mod paşnic”, a afirmat Obama.

Familia lui Michael Brown, tânărul de culoare împuşcat mortal de poliţist, s-a declarat "profund dezamăgită" de faptul că Darren Wilson a scăpat de urmărirea penală, dar a îndemnat mulţimea să dea dovadă de calm.

"Suntem profund dezamăgiţi de faptul că ucigaşul copilului nostru nu trebuie să sufere consecinţele acţiunilor sale", a anunţat familia într-un comunicat, dar cere "în mod respectuos ca manifestaţiile să rămână paşnice".

Ofiţerul de poliţie Derren Wilson l-a ucis pe tânărul de 18 ani neînarmat, Michael Brown, după ce l-a împuşcat de 12 ori. Poliţistul a declarat că a acţionat în autoapărare după ce adolescentul de culoare l-ar fi atacat.

Citeşte mai multe despre:   violente,   Statele Unite,   Barack Obama,   politist
 
 
 
Loading...