Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Externe Virginia, SUA: STARE DE URGENȚĂ după ciocnirile tip KU KLUX KLAN între NAȚIONALIȘTII albi și contramanifestanți (FOTO)

Virginia, SUA: STARE DE URGENȚĂ după ciocnirile tip KU KLUX KLAN între NAȚIONALIȘTII albi și contramanifestanți (FOTO)

Un articol de: -
Externe

Autoritățile din domeniul securității din Charlottesville, statul american Virginia, au declarat sâmbătă starea de urgență locală după izbucnirea unor ciocniri între naționaliști albi și manifestanți antirasiști la un miting privind înlăturarea unui monument în onoarea unui general din perioada războiului civil, informează DPA, citată de Agerpres.

Oficialitățile statului Virginia au declarat ilegală demonstrația naționaliștilor albi "Unite the Right" (Uniți dreapta), după ce în urma violențelor cel puțin două persoane au fost rănite. 

Naționaliștii albi au organizat mai multe mitinguri pentru a-și exprima protestul față de planurile edililor de a retrage o statuie a generalului confederat Robert E. Lee. 

Starea de urgență locală vizează două jurisdicții din centrul Charlottesville, oraș universitar situat la circa 187 kilometri sud-vest de Washington. Autoritățile au avertizat cetățenii să stea departe de cele două zone unde sunt strânși militanți din ambele tabere. 

Guvernatorul Terry McAuliffe a decretat la rândul său starea de urgență pentru a ajuta statul să controleze violențele din Charlottesville.

Potrivit CNN, au fost convocate forțele Gărzii Naționale din statul Virginia.

Autoritățile locale au decis recent înlăturarea statuii generalului Robert E Lee din Parcul Emancipării din Charlottesville, măsură primită deopotrivă cu aprecieri și critici din partea cetățenilor.

Lee a condus armata confederată a statelor din sudul SUA în timpul războiului civil din secolul al XIX-lea. Opozanții statuii spun că aceasta amintește de unele dintre cele mai negre capitole din istoria SUA când sclavia era legală și rasismul constituia norma.

 

Citeşte mai multe despre:   SUA
 
 
Loading...