Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Inedit O mai știi pe Anemona din ASIA?! A ajuns VEDETĂ XXX! (FOTO INCENDIAR)

O mai știi pe Anemona din ASIA?! A ajuns VEDETĂ XXX! (FOTO INCENDIAR)

Anemona din fosta trupă de succes ASIA a ajuns fără voia sa vedetă xxx pe Internet.

După ce s-a lăsatd e muzică, Anemona s-a orientat către teatru și film. Unul dintre rolurile jucate de aceasta a fost în producţia pentru marele ecran „Păcală se întoarce”, regizată de Geo Saizescu.

Ei, tocmai acest film lansat în 2006 îi face probleme Anemonei. Ea poate fi admirată complet goală pe site-ul pentru adulţi xhamster.com, într-un montaj video cu scene din pelicula respectivă, scrie Fanatik.

“Nu-mi vine să cred. Nu ştiu ce să zic şi nici cu cine să vorbesc ca acele imagini să fie scoase. Bineînţeles că sunt folosite ilegal, fără nici un drept şi fără acordul meu”, a declarat cântăreaţa pentru presa mondenă.

“Nu-mi vine să cred. Nu ştiu ce să zic şi nici cu cine să vorbesc ca acele imagini să fie scoase. Bineînţeles că sunt folosite ilegal, fără nici un drept şi fără acordul meu”, a declarat cântăreaţa pentru presa mondenă. - See more at: http://www.fanatik.ro/cantareata-din-trupa-s-vedeta-pe-un-site-porno-701769#sthash.vIKqJfXE.dpuf

Citeşte mai multe despre:   Asia
 
 
Loading...