Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden 3 idei inspirate pentru organizarea unui majorat de neuitat

3 idei inspirate pentru organizarea unui majorat de neuitat

Un articol de: -
Monden

Dacă vrei să îi organizezi copilului tău un majorat memorabil, fii creativ și evită clasicele petreceri la restaurant. În schimb, poți opta pentru o ieșire în natură, alături de toată gașca sa de prieteni, sau de o zi plină de distracție într-un parc tematic.

Îți garantăm că invitații lui vor fi mai mult decât surprinși să afle că participă la un majorat cu totul și cu totul diferit față de clasicele petreceri specifice acestei vârste. Despre toate acestea îți povestim în acest articol, așa că rămâi alături de noi până la final. Iată la ce idei pentru majorat ne-am gândit noi:

Drumeție de câteva zile

Partea mai puțin plăcută la majorate e că se termină incredibil de repede. De aceea, dacă alegi să organizezi o drumeție la munte, pentru copilul tău și invitații săi, faci o alegere mai mult decât inspirată. Stabiliți împreună un traseu interesant și realizați de comun acord lista cu invitații, precum și lista de cumpărături. Mai mult decât atât, trebuie să vă asigurați că cei care participă la această excursie aniversară vor rezista pe drum și sunt dispuși să doarmă 2-3 nopți la cort. Altfel, exista intotdeauna optiunea sa inchiriati o cabana la munte.

Parc de aventuri

Puteți merge la fel de bine și pe varianta unui parc de aventuri, în care să mergeți cu toții pentru o zi plină de distracție. Găsești rapid pe net parcuri de aventuri pe mai tot întinsul țării, așa că nu trebuie decât să îl alegi pe cel mai apropiat de orașul vostru, să faceți lista cu participanți și să vă gândiți la o modalitate eficientă de transport.

Cum deplasarea unui număr de 20-30 de tineri cu mașini mici este destul de dificil de realizat, îți recomandăm să închiriezi un autocar sau un microbuz pentru această excursie. De unde sa faci rapid rost de bani pentru toate astea? Cu ajutorul unui ifn, însă despre accesarea unui împrumut online, în cele mai convenabile condiții, vorbim puțin mai târziu.

Laser tag

Oferă-i copilului tău bucuria unei distracții de neuitat alături de prietenii săi, la un campionat de laser tag. Este un sport extrem de dinamic, atât pentru băieți, cât și pentru fete, de aceea, echipele pot fi mixte. Asigură-te că după ce toată distracția se termină, întreaga gașcă își aduce aminte de cele mai tari momente ale jocului la o pizza. Așa că nu trebuie decât să căutați o sală de laser tag cât mai aproape de voi și să închiriați pentru câteva ore bune întregul loc.

Toate aceste distracții costă, însă la finalul zilei, merită toți banii. Dacă vrei să închiriezi rapid un microbuz sau un teren de laser tag, însă nu ai acum banii necesari, nu trebuie decât să apelezi la un ifn (instituție financiară nonbancară) și să obții o creditare rapidă, de până la 2000 de lei. Optând pentru un credit de la un ifn, tu te bucuri de o metodă rapidă și flexibilă de finanțare, pentru a te asigura că petrecerea de majorat a copilului tău este una cu adevărat memorabilă.

 
 
Loading...