Actorul Octavian Strunilă, cununat de un preot caterisit. Nunta nu este recunoscută de Biserica Ortodoxă Română (FOTO)
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Actorul Octavian Strunilă, cununat de un preot caterisit. Nunta nu este recunoscută de Biserica Ortodoxă Română (FOTO)

Actorul Octavian Strunilă, cununat de un preot caterisit. Nunta nu este recunoscută de Biserica Ortodoxă Română (FOTO)

Un articol de: -
Monden

Octavian Strunilă și Oana Botez, mama copiilor săi, s-au căsătorit în acest weekend la malul mării, nașii fiind Paul Ipate și Cătălina cunoscută ca Jojo.

Aceștia s-au cununat pe plaja de la 2 Mai, iar cununia religioasă a fost oficializată de un preot care este exclus din Biserica Ortodoxă Română.

Acesta a fost caterisit în 2013 în urma unui scandal de adulter, scrie Adevărul.

Ștefan Popa, fost paroh în comuna Topraisar din Constanța, a fost în centrul unui scandal la vremea aceea în care se afla la a doua căsnicie și trăia în concubinaj cu o femeie care avea trei copii.

Acesta și-a recunoscut adulterul, iar Arhiepiscopia Tomisului l-a suspendat iniţial de la slujire, apoi l-a caterisit.

Reprezentanții BOR spun că nunta nu este recunoscută de biserică.

„Din păcate pentru miri, această cununie religioasă nu este recunoscută de nicio biserică ortodoxă, deci nici de Biserica Ortodoxă Română, deoarece este oficiată de un caterisit. În plus, spre deosebire de slujba de Înviere, pe plajă nu mai poate fi oficiată nicio nuntă, conform Hotărârii Sfântului Sinod al Patriarhiei Române“, a spus preotul Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.

Preotul a postat pe Facebook fotografii de la nunta actorului Octavian Strunilă și a soției sale, având cuvinte frumoase la adresa lor.

„În această seară am avut onoarea şi bucuria să oficiez Sfântă Taină a Cununiei unui cuplu deosebit, Octavian şi Oana Strunilă, care prin talentul lor ne fac viaţă mai frumoasă. Dumnezeu să-i binecuvânteze împreună cu familiile lor şi cu naşii Paul şi Cătălina!“, a scris Ștefan Popa.

Acesta nu a fost singurul cuplu cununat de Ștefan Popa.

Alina Sorescu și soțul său au cuncunat și ei o pereche de fini, slujba fiind oficializată de părintele Ștefan Popa, potrivit sursei citate.

Citeşte mai multe despre:   actor ,   nunta,   preot,   BOR
 
 
Loading...