Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Bobonete și Celentano, parteneri în afaceri! Suma URIAȘĂ pe care au câștigat-o în ultimul an

Bobonete și Celentano, parteneri în afaceri! Suma URIAȘĂ pe care au câștigat-o în ultimul an

Un articol de: -
Foto: de Barbati Monden

Cei mai apreciați actori din România, Mihai Bobonete și Adrian Văncică, iubiți de public pentru rolurile interpretate, Bobiță și respectiv Celentano, sunt într-o ascendiune continuă în mediul afacerilor, potrivit wowbiz.ro.

Cei doi sunt parteneri atât în serialul Las Fierbinți, spectacolele de „stand-up comedy”, cât și în afaceri. În 2015 au înființat firma „Comedy Boys SRL”, al  cărei domeniu de activitate este „interpretarea artistică (spectacole)”, cu ajutorul căreia să facă toate castigurile și cheltuielile din domeniu.

Frima lor s-a dovedit o afacere de succes, pentru că a mers bine chiar de la început pentru că, desi în 2015 a avut doar 3 luni de activitate, firma a avut un profit de 112.319 lei, adică un câștig de 37.439 lei pe luna (aproximativ 8.300 de euro).

 

 
 
Loading...