Macaulay Culkin, starul din ”Singur acasă”, ar putea muri în șase luni
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Macaulay Culkin, starul din ”Singur acasă”, ar putea muri în șase luni

Macaulay Culkin, starul din ”Singur acasă”, ar putea muri în șase luni

Macaulay Culkin, actorul care a devenit celebru după rolul de mare succes din primele două serii din ”Singur acasă”, ar putea muri în șase luni.

Potrivit 7sur7.be, actorul altădată celebru a căzut într-un con de umbră după formidabilul succes din copilărie, ajungând dependent de droguri.

De un an și jumătate se luptă cu dependența și pare incapabil să renunțe la heroină. Potrivit unei anchete a publicației National Enquirer., Culkin cheltuie în jur de 6.000 de dolari pe lună pe stupefiante. Un apropiat al actorului s-a plâns că dependența devine tot mai mare cu fiecare zi și că  prietenul său are nevoie de ajutor.

Potrivit sursei citate, apropiaţii lui Culkin se tem ca acesta să nu ajungă la o supradoză. În cazul în care actorul nu va primi ajutor, să ajungă la un centru de dezintoxicare sunt şanse să moară chiar în maximum şase luni.

 
 
Loading...