Mike Tyson mărturisește că a fost abuzat sexual la 7 ani, de un bărbat în vârstă
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Mike Tyson mărturisește că a fost abuzat sexual la 7 ani, de un bărbat în vârstă

Mike Tyson mărturisește că a fost abuzat sexual la 7 ani, de un bărbat în vârstă

Un articol de: -
Foto: insidebjj.com Monden

Mike Tyson spune că a fost răpit de pe stradă când avea şapte ani şi a fost abuzat sexual de un bărbat în vârstă, pe care nu l-a mai văzut niciodată de atunci.

"M-a luat cu forţa de pe stradă. Eram un puşti, el era un bătrân. M-a bruscat, m-a abuzat sexual, mi-a făcut chestii. Nu l-am mai văzut apoi", a declarat fostul sportiv, în vârstă de 48 de ani, potrivit contactmusic.com.

Mike Tyson, care a fost căsătorit de trei ori şi are şase copii, a reuşit să scape, dar nu a spus nimănui despre ceea ce s-a întâmplat.

Controversatul sportiv, care a făcut trei ani de închisoare după ce a fost condamnat pentru viol, în 1992, spune că nu ştie care au fost efectele pe care întâmplarea le-a avut asupra sa.

"Nu ştiu dacă m-a schimbat sau nu. Nu îmi amintesc întotdeauna, dar poate îmi amintesc, poate nu. Nu îmi este ruşine de chestia asta", a mai spus Tyson.

Mike Tyson a devenit, în 1986, la vârsta de 20 de ani, cel mai tânăr campion mondial din istorie la categoria grea.

Ascensiunea lui fenomenală în boxul profesionist a fost însă însoţită de numeroase scandaluri în viaţa personală - închisoare pentru viol, dependenţă de droguri, multe bătăi şi agresiuni fizice.

Citeşte mai multe despre:   pugilist
 
 
Loading...