Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Un show memorabil așa cum doar Queen știe să facă. Fanii trupei, încântați de concertul susținut de idolii lor (VIDEO)

Un show memorabil așa cum doar Queen știe să facă. Fanii trupei, încântați de concertul susținut de idolii lor (VIDEO)

Un articol de: -
Monden

Marți seara, iubitorii de muzică bună s-au putut delecta cu un super concert susținut de trupa Queen în Piața Constituției.

Chitaristul trupei, Brian May, toboşarul Roger Taylor şi noul solist Adam Lambert i-au impresionat pe cei aproximativ 20.000 de oameni veniți la concert.

Piese ca „The Hero”, „One vision”, „Hammer to fall”, „Seven Seas” şi „Stone cold crazy” i-au încântat la maximum pe fanii veniți să-și asculte idolii.

Fie că vorbim de copii care moștenesc gusturile părinților, sau că ne raportăm la împătimiți mai vechi ai trupei, cu toții au fost extaziați de grandoarea evenimentului, mai alesă că membrii formației s-au ridicat la nivelul așteptărilor.

Adam Lambert, noul solist al trupei, a ținut să le precizeze fanilor grandoarea și importanța adusă de Freddie Mercury trupei, recunoscându-i meritul inegalabil.

“Vă mulţumesc că aţi venit în această seară! Este al naibii de cald aici, e ca la saună! Trebuie să le mulţumesc legendelor rock'n'roll care sunt prezente pe scenă în acestă seară. Aplauze pentru Brian May, Roger Taylor. Vreau să vă mulţumesc şi vouă, cei aflaţi aici. Haideţi să recunoaştem: Numai unul singur va fi pentru totdeauna Freddie Mercury”, a declarat Adam Lambert în timp ce publicul scanda numele lui Mercury, potrivit gândul.info.

„Eu nu sunt Freddie, dar îl iubesc pe Freddie la fel ca şi voi. Am o singură rugăminte: Putem să-l sărbătorim pe Freddie şi pe Queen împreună? Vreau să ţipaţi, să cântaţi, să dansaţi!”, a mai spus artistul.

Concertul Queen din Piața Constituției s-a dovedit a fi un real succes, mulțumind pe miile de fani veniți să se distreze pe ritmurile muzii lor.

Queen își continuă turneul, pe 23 iunie urmând să cânte în Bulgaria, iar până pe 30 septembrie vor mai avea încă 7 concerte.

 

 

 

 

Citeşte mai multe despre:   concert,   fani,   trupa,   Piata Constitutiei
 
 
Loading...