Valeriu Zgonea s-a întâlnit cu Roger Waters înaintea concertului (VIDEO)
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Valeriu Zgonea s-a întâlnit cu Roger Waters înaintea concertului (VIDEO)

Valeriu Zgonea s-a întâlnit cu Roger Waters înaintea concertului (VIDEO)

UPDATE: 17:00

: Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, s-a întânit, miercuri, cu Roger Waters, înaintea concertului pe care artistul îl va susține în Capitală. Într-un sens simbolic, cei doi au ”dărâmat” gardul Palatului Parlamentului cu un ciocan.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, va avea, miercuri, la ora 17.00, o întâlnire cu Roger Waters, membru fondator al formaţiei Pink Floyd, informează Camera Deputaţilor.

"Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, va avea miercuri, 28 august, începând cu ora 17.00, o întâlnire cu Roger Waters, membru fondator al legendarei trupe Pink Floyd", se arată într-un anunţ al Camerei Deputaţilor.

Întâlnirea va avea loc la ieşirea din curtea Palatului Parlamentului, corp B1, la intersecţia Calea 13 Septembrie cu Buleverdul Libertăţii.

Concertul "The Wall" va avea loc miercuri seară, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.

Valeriu Zgonea s-a întâlnit cu Roger Waters înaintea concertului
Embed:


Citeşte mai multe despre:   Bucuresti,   Valeriu Zgonea
 
 
Loading...