Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Ambasadorul Franţei la Bucureşti, către Ponta: „Incertitudinea este duşmanul investitorilor francezi din România”

Ambasadorul Franţei la Bucureşti, către Ponta: „Incertitudinea este duşmanul investitorilor francezi din România”

Un articol de: -
Foto: evz.ro Politică

Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Philippe Gustin, a declarat, sâmbătă, că societăţile franceze interesate să investească în România au nevoie de siguranță, întrucât „incertitudinea este duşmanul investitorilor”.

Gustin a făcut această declarație cu ocazia unei recepții organizate pentru a celebra Ziua Națională a Franței, eveniment la care au participat și premierul Victor Ponta şi preşedintele interimar Crin Antonescu.

Pentru a dezvolta relaţiile economice dintre ţările noastre, mie îmi revine, domnule prim-ministru, să apăr în faţa dumneavoastră şi a Guvernului dumneavoastră, interesele societăţilor franceze, fără a mă substitui lor. Doresc să vă mulţumesc cu acest prilej pentru atenţia pe care miniştrii dumneavoastră o acordă acestui subiect (...) Societăţile franceze vizează în general dezvoltarea investiţiilor lor în România. Pentru acest lucru, ele au nevoie de siguranţă în ceea ce priveşte viitorul, căci aşa cum bine ştiţi, incertitudinea este duşmanul investitorilor", a declarat Gustin, potrivit Mediafax.

Investitorii francezi au nevoie de mână de lucru calificată, a mai spus ambasadorul francez, precizând că „în acest sens regretă neconcordanţa care există între formările pe care le oferă sistemul educativ şi necesităţile reale ale pieţei de muncă".

Philippe Gustin și-a încheiat discursul pe un ton optimist, afirmând că este „un ambasador fericit” în România.

Doresc să ştie toţi un adevăr, de la ministru la ambasador, de la şef de întreprindere la personalul acestei ambasade, de la profesoarea mea de limba română la majordomul meu: sunt un ambasador fericit", a spus acesta.

Citeşte mai multe despre:   Victor Ponta
 
 
Loading...