Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică ANI cere revocarea lui Mircea Diaconu din funcția de senator, pentru incompatibilitate

ANI cere revocarea lui Mircea Diaconu din funcția de senator, pentru incompatibilitate

Un articol de: -
Politică

ANI cere Parlamentului revocarea lui Mircea Diaconu din funcția de senator, acesta fiind găsit incompatibil de inspectorii de integritate, informează B1 TV.

Instanța Supremă l-a declarat săptămâna trecută pe Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, în incompatibilitate de funcții în urma dosarului deschis de ANI.

Se menține astfel decizia de anul trecut a Curții de Apel București potrivit cărei Diaconu s-a aflat în incompatibilitate de funcții în perioada 2008-2011, când a deținut concomitent funcțiile de senator și de director al Teatrului Nottara.

Mircea Diaconu, a declarat, marți, că se retrage din Guvernul Ponta, după ce Instanța Supremă a constat că este în stare de incompatibilitate. Acesta a adăugat că prin respingerea apelului său de către Instanța Supremă, se menține decizia dată de Curtea de Apel, conform căreia nu este vinovat de incompatibilitate și culpa este a Senatului.

Mircea Diaconu a mai spus că nu există niciun document din partea Agenției Naționale de Integritate care să-i interzică, timp de trei ani, deținerea unei funcții publice. Actorul a decis să se retragă din Guvern, pentru a nu leza imaginea acestuia.

În ianuarie  2011 ANI a sesizat starea de incompatibilitatea a actorului care din decembrie 2008 a exercitat simultan demnitatea publică de Senator în cadrul Parlamentului României, precum şi funcţia de conducere de Director-manager în cadrul Teatrului Nottara.

Mircea Diaconu a afirmat atunci că plenul Senatului a hotărât că este compatibil şi a contestat decizia ANI. Curtea de Apel a respins contestaţia ca fiind nefondată.

Drept urmare, în 28 noiembrie 2011, Mircea Diaconu a adresat preşedintelui Biroului Permanent al Senatului o scrisoare în care arăta că i-a cerut primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, să îi aprobe încetarea delegaţiei de manager al Teatrului Nottara din Bucureşti.

De asemenea, în octombrie 2011 ANI l-a acuzat pe Mircea Diaconu și de conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice, respectiv că ar fi angajat-o în urma unui concurs, în august 2007, pe soţia sa, Diana Lupescu, pe postul de regizor artistic deşi aceasta nu îndeplinea condiţiile înscrise în fişa postului.

Citeşte mai multe despre:   Mircea Diaconu,   revocare,   senator,   ANI,   incompatibilitate
 
 
Loading...