Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Băsescu: Daddy, e groasă mă cu revoluţia! N-ar fi mai bine să-ţi iei guvernul şi, în frunte cu Vasilica, să vă retrageţi la pescuit la Belina? 

Băsescu: Daddy, e groasă mă cu revoluţia! N-ar fi mai bine să-ţi iei guvernul şi, în frunte cu Vasilica, să vă retrageţi la pescuit la Belina? 

Un articol de: -
Politică

Fostul președinte Traian Băsescu intervine în scandalul provocat de scăderea salariilor odată cu trecerea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat. 

Într-o postare extrem de acidă, pe Facebook, Băsescu vorbește despre „harababura” creeată de așa-numita revoluție fiscală, susținând că guvernanții sunt acum de-a dreptul șocați când află efectele măsurilor pe care le-au luat. 

Astfel, fostul șef al statului susține că soluția ar fi ”suspendarea imediată a întregii legislaţii care vizează «revoluţia fiscală», inclusiv noua lege a salarizării şi modificările la Codul Fiscal”. 

”Daddy, e groasă (MĂ) cu revoluţia!

Doamne, ce harababură cu “revoluţia fiscală”.

În mod repetat, în Parlament, dar şi în spaţiul public, am cerut guvernanţilor să oprească «revoluţia fiscală» pe care am considerat-o şi inoportună, şi insuficient pregătită.

1. Inoportună, pentru că nimic nu justifică schimbarea fiscalităţii atunci când economia înregistrează o creştere a PIB de 7 la sută.

2. Insuficient pregătită, pentru că guvernanţii nu au înţeles efectele modificării legislaţiei pe care le-au trâmbiţat pe toate televiziunile, fără să priceapă nimic din ce spun. Acum, când află de la televizor efectele a ceea ce au făcut, au, pur şi simplu, şocuri. 

Îi şochează efectele noii legi a salarizării prin care, pentru sute de mii de salariaţi din sectorul privat şi de la stat, scad salariile, în loc să le crescă cu 25 la sută cum trâmbiţa vajnica pafaristă Olguţa;

Îi şochează că transferul contribuţiilor în salariul brut al salariatului a fost refuzată de foarte multe firme care nu au înregistrat noile contracte individuale de muncă în REVISAL;

Îi şochează că multe administraţii locale nu-şi pot plăti salariaţii;

Îi şochează că Declaraţia 600 este inaplicabilă, iar o bună parte din cetăţeni rămân fără asigurări de sănătate;

Îi şochează că split tva are efecte contrare şi nu stimulează deloc plata obligaţiilor la stat de către evazionişti;

Îi şochează că bugetele administraţiilor locale au fost drastic micşorate, diminuând masiv investiţiile;

Îi şochează faptul că toţi cei care lucrează cu jumătate de normă pentru a-şi completa veniturile sunt, pur şi simplu, spoliaţi de bruma de bani pe care o obţin muncind suplimentar;

Îi şochează că administraţia centrală nu este pregătită să pună în aplicare «revoluţia» lui Daddy, Vîlcov şi Olguţa, iar biata Vasilica aşteaptă lumină de la Teodorovici, care le va amesteca şi mai tare pe toate.

Soluţia corectă este suspendarea imediată a întregii legislaţii care vizează “revoluţia fiscală”, inclusiv noua lege a salarizării şi modificările la Codul Fiscal.

Daddy, n-ar fi mai bine să-ţi iei guvernul şi, în frunte cu Vasilica, să vă retrageţi la pescuit la Belina? Nu de alta, dar la pescuit poate sunteţi competenţi, în timp ce la guvernare sunteţi INcompetenţi. 

PS – Daddy, opreşte-o pe Olguţa cu «revoluţia» pensiilor, că cine ştie ce năzdrăvănie iese şi din asta”, a scris Traian Băsescu pe Facebook. 
 

Citeşte mai multe despre:   Traian Băsescu,   revoluţia fiscală,   lege a salarizării
 
 
Loading...