Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Băsescu, despre acuzațiile lui Ponta privind Vila Dante: Regret că am numit un mincinos ca premier. Dacă dovedește spusele, rog românii să mă destituie duminică

Băsescu, despre acuzațiile lui Ponta privind Vila Dante: Regret că am numit un mincinos ca premier. Dacă dovedește spusele, rog românii să mă destituie duminică

Un articol de: -
Politică

Traian Băsescu şi-a pregătit o vilă a RA-APPS, în care să locuiască după ce-şi va termina mandatul. Aceasta este afirmaţia premierului Victor Ponta, care i-a luat pe mai mulţi jurnalişti acreditaţi la Palatul Victoria şi a mers cu ei la Vila Dante, unde le-a spus că are date că acest imobil a fost pregătit, cu reparaţii din bani publici de peste un milion euro, ca viitoare locuinţă a lui Traian Băsescu la finele mandatului.

În replică, președintele susține că primul ministru este un „mincinos” și îi solicită acestuia să prezinte dovezi pentru a susține spusele sale.

„Am un mare regret că am numit un mincinos ca premier al României. Nu am cerut nici o astfel de acțiune din partea RA-APPS.  Eu mai am vila Lac la dispoziție până în 2014 și nu am nicio legătură cu îmbunătățirile pe care RA-APPS le face în vilele pe care le deține. O minciună în plus pentru uz local și mai ales în campanie nu îi prinde rău. Am o rugăminte, pentru ca o astfel de renovare să-mi fie pusă în sarcină, trebuie să existe o solicitare a mea. Îl rog pe Ponta să prezinte o astfel de hârtie și dacă o prezintă, eu îi rog pe români să mă destituie duminică”, a spus Băsescu.

Vila Dante are o suprafaţă construită de 1.387 metri pătraţi şi un teren aferent de 5.128 metri pătraţi, fiind dotată cu piscină şi sală de fitnes şi având ieşire spre lacul Herăstrău.

Băsescu: Nu am cerut renovări la Vila Dante
Embed:

 
Ponta: Băsescu a făcut renovări la Vila Dante de 1 milion de euro
Embed:

Citeşte mai multe despre:   Traian Basescu,   Victor Ponta
 
 
Loading...