Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Blaga, despre sesiunea extraordinară a Senatului: Asistăm la o lovitură de stat. Diseară am putea avea 4 preşedinţi ai Camerelor

Blaga, despre sesiunea extraordinară a Senatului: Asistăm la o lovitură de stat. Diseară am putea avea 4 preşedinţi ai Camerelor

Un articol de: -
Politică

Președintele PDL și al Senatului, Vasile Blaga, a declarat, marți, că decizia Biroului Permanent al Senatului de convocare a unei sesiune extraordinare pentru revocarea sa din funcție este ilegală și totodată reprezintă o lovitură de stat.

"Prezența celor 7 colegi din birou acolo este ilegală, a avut loc când eram în Plenul camerelor reunite, în audierea premierului. Asistăm la o lovitură de stat în România, au fost șapte colegi care au convocat Biroul Permanent în timp ce conduceam ședința de Plen. Nici măcar nu au îndeplinit condițiile formale pentru convocarea Biroului", a spus Blaga.

Acesta a adăugat că va face o plângere penală în acest sens, din moment ce decizia este și neconstituțională, pe lângă ilegală, Biroul Permanent putând fi convocat doar de președinții celor două Camere.

"Voi face o plângere penală vizavi de domnul Chelaru, care a semnat un act ilegal, eu voi contesta la CCR acest complet ilegal. În Constituție se arată că nu poate fi convocat decât de președintele Senatului sau al Camerei", a adăugat Blaga.

În încheiere, Vasile Blaga a admis că există posibilitatea ca până la finalul zilei să existe patru președinți la cele două Camere, cei doi anteriori, el și cu Roberta Anastase, și doi înscăunați de USL pentru înlocuirea lor.

Vasile Blaga: Convocarea Biroului Permanent este ilegală
Embed:

Citeşte mai multe despre:   Vasile Blaga,   presedintele senatului,   Senat,   revocare
 
 
 
Loading...