Camera Deputaților analizează pe 20 octombrie avizul cerut de DNA pentru arestarea lui Ion Diniță
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Camera Deputaților analizează pe 20 octombrie avizul cerut de DNA pentru arestarea lui Ion Diniță

Camera Deputaților analizează pe 20 octombrie avizul cerut de DNA pentru arestarea lui Ion Diniță

Un articol de: -
Politică

Soarta deputatului PC Ion Diniţă va fi discutată pe 20 octombrie de plenul Camerei Deputaţilor. Sâmbătă a fost convocat Biroul Permanent, pentru a analiza avizul cerut de DNA pentru arestarea lui Diniţă.

Deputatul PC este cercetat de procurorii anticorupţie, pentru complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită în dosarul lui Aristotel Căncescu.

Consiliul Județean Brașov ar fi fost prejudiciat cu peste 7,6 milioane de euro, în urma unor plăți nelegale făcute firmei parlamentarului.

Potrivit procurorilor, președintele CJ Brașov a oferit firmei lui Diniță două contracte, încheiate în 2006 şi 2007, pentru reabilitarea unor sectoare din drumul judeţean 131C.

Citeşte mai multe despre:   Camera Deputatilor
 
 
Loading...