Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Viorica Dăncilă le-a dat ultimatum la trei miniştri: Până vineri trebuie să găsească soluții

Viorica Dăncilă le-a dat ultimatum la trei miniştri: Până vineri trebuie să găsească soluții

Un articol de: -
Politică

Miniştrii Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor au termen până vineri pentru a gasi soluţii să rezolve "problemele care apar în sistemul de sănătate", a anunţat premierul Viorica Dăncilă în şedinţa de guvern de miercuri.

"În cadrul acestei şedinţe vreau să rog pe doamna ministru al Sănătăţii, doamna ministru al Muncii, domnul ministru al Finanţelor Publice să identifice, până la sfârşitul acestei săptămâni, problemele care apar în sistemul de sănătate, să găsim soluţii", a declarat Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

Dăncilă le-a mai cerut celor trei miniştri să discute cu managerii de spitale în care sunt probleme pentru a găsi împreună soluţii corespunzătoare.

"Luni să cheme managerii spitalelor în care avem probleme, pentru a avea o discuţie cu dumnealor şi a identifica soluţiile corespunzătoare, astfel încât acest subiect să poată fi închis", a mai spus Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern.

În ultima perioadă, angajaţii mai multot spitale din Capitală, dar şi din alte oraşe au protestat faţă de reducerea sporurilor, ca urmare a legii salarizării unitare şi a noului regulement al sporururilor.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, întrebat despre nemulţumirile privind scăderea unor salarii din sănătate, că "se vede că nu există o gândire unitară la nivel de guvern". "Aceste chestiuni trebuie rezolvate de către Guvern, nu pot fi aruncate în curtea nimănui. Legislatia este aşa cum este si apare instabilitate, neclaritate şi toate acestea duc la mişcări ssociale care nu îmbunătăesc absolut deloc climatul social", a adăugat Iohannis.

În acest context, Iohannis a spus că PSD "a făcut un hobby din a schimba tot ce funcţionează în România".
 

Citeşte mai multe despre:   Viorica Dancila
 
 
Loading...