Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Gheorghe Funar revine în politică. Fostul primar al Clujului visează ca noul partid naţionalist pe care l-a înfiinţat să ajungă să guverneze România

Gheorghe Funar revine în politică. Fostul primar al Clujului visează ca noul partid naţionalist pe care l-a înfiinţat să ajungă să guverneze România

Un articol de: -
Politică

Fostul primar al Clujului Gheorghe Funar revine în politică, după ce a înfiinţat un nou partid naţionalist - Partidul România Noastră (PRN). 
El a afirmat, miercuri, că obiectivul noii formaţiuni este acela de a ajunge puternică astfel încât să guverneze România.    

"Ne bucură foarte mult faptul că am reuşit să înregistrăm un partid naţionalist, Partidul România Noastră, un partid pornit din Vatra Românească, care va fi un continuator al Partidului Naţional al Unităţii Române (PUNR) şi Partidului România Mare (PRM). Nădăjduim că foarte mulţi români patrioţi şi români de pretutindeni se vor înscrie în rândurile partidului nostru şi sperăm ca la viitoarele alegeri parlamentare, cu prezidenţiale mai întâi, să ne impunem pe scena politică românească. Obiectivul nostru este ca acest partid, înregistrat în primăvara acestuia an, Partidul România Noastră, să ajungă un partid puternic, un partid care să guverneze România", a declarat Gheorghe Funar, potrivit Agerpres. 

Funar susţine că PRN are un culoar "extraordinar de bun în plan politic", întrucât partidele care s-au aflat la conducerea României din 1990 încoace, cele mai multe "sunt partide internaţionaliste, cu stăpâni de la Moscova, la Bruxelles, care satisfac obligaţiile faţă de stăpânii lor străini". 

"Noi suntem un partid născut din rândurile românilor, aşa cum a fost şi PUNR în 1990, un partid care va apăra interesele neamului românesc, va apăra România şi am convingerea că românii îşi vor pune nădejdea în noi, se va crea o stare de spirit ca după 1990, favorabilă Vetrei Româneşti şi PUNR, sperăm ca o asemenea stare de spirit să se creeze din nou (...) astfel încât să putem ajunge să conducem România şi să schimbăm în bine soarta românilor", a mai spus fostul partener al lui Corneliu Vadim Tudor. 

Funar a precizat că partidul va avea un candidat la Preşedinţia României, însă nu a dorit să pronunţe niciun nume. 
 

Citeşte mai multe despre:   Gheorghe Funar,   PRN
 
 
Loading...