Klaus Iohannis: Ar fi un rezultat bun dacă ar trece moţiunea. România are un premier trimis în judecată, suntem unici, în sensul negativ
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Klaus Iohannis: Ar fi un rezultat bun dacă ar trece moţiunea. România are un premier trimis în judecată, suntem unici, în sensul negativ

Klaus Iohannis: Ar fi un rezultat bun dacă ar trece moţiunea. România are un premier trimis în judecată, suntem unici, în sensul negativ

Un articol de: -
Foto: B1 TV Politică

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că deși nu este implicat în subiectul moțiunii de cenzură a PNL împotriva lui Victor Ponta, "ar fi un rezultat bun dacă ar trece", deoarece ”cu un astfel de premier, trimis în judecată, suntem unici”.

”Nu sunt implicat deloc în moţiune şi nici în negocierile dintre partide. Dar ar fi un rezultat bun dacă ar trece moţiunea. România are un premier trimis în judecată. Suntem unici, în sensul negativ”, a afirmat Iohannis în cadrul unei conferințe de presă înainte de a participa la Consiliul European de la Bruxelles, potrivit Mediafax.

Moțiunea de cenzură a PNL care vizează demiterea premierului Victor Ponta a fost citită miercuri în plenul Parlamentului.

Partidul Național Liberal a depus luni moţiunea de cenzură „Alege între România și Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta”. Documentul a fost semnat de 180 de parlamentari, însă pentru a trece de Parlament are nevoie de 275 de voturi, astfel că liberalii spun că mai sunt necesare 95 de voturi pentru care vor începe negocierile cu independenții, UDMR și UNPR.

Citeşte mai multe despre:   Klaus Iohannis,   motiune de cenzura,   PNL,   Victor Ponta,   premier,   trimis in judecata
 
 
Loading...