Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Liviu Dragnea, întrebat dacă fostul premier a fost șantajat în timpul mandatului: La asta trebuie să răspundă domnul Ponta. Asta este o afirmaţie foarte grea (VIDEO)

Liviu Dragnea, întrebat dacă fostul premier a fost șantajat în timpul mandatului: La asta trebuie să răspundă domnul Ponta. Asta este o afirmaţie foarte grea (VIDEO)

Un articol de: -
Politică

Liviu Dragnea a vorbit miercuri, în cadrul unui interviu acordat pentru Radio România Actualități, despre posibile presiuni asupra magistraților, dar și asupra politicienilor. 

În acest context, liderul SPD a fost întrebat dacă în cadrul întîlnirii recente pe care a avut-o cu fostuil premier Victor Ponta, acesta i-a spus dacă în timpul mandatului său de la Palatul Victoria a fost șantajat, așa cum susține Sebastian Ghiță. 

Iată, mai jos, discuția dintre Liviu Dragnea și realizatoarea emisiunii, Alexandra Andon:

Liviu Dragnea, întrebat dacă fostul premier a fost șantajat în timpul mandatului: La asta trebuie să răspundă domnul Ponta. Asta este o afirmaţie foarte grea

Realizator: Vorbeaţi înainte despre posibile presiuni, despre care s-a făcut vorbire foarte mult în spaţiul public în ultimele săptămâni, dar acestea nu se refereau numai la magistraţi, se refereau şi la politicieni. Aţi spus că v-aţi întâlnit recent cu fostul prim-ministru Victor Ponta şi că aţi vorbit câte în lună şi în stele. L-aţi întrebat dacă vreodată, cât timp ocupa funcţia de prim-ministru, a fost şantajat, aşa cum afirmă domnul Ghiţă?

Liviu Dragnea: La asta trebuie să răspundă domnul Ponta.

Realizator: Dar dumneavoastră nu l-aţi întrebat.

Liviu Dragnea: Nu, am avut totuşi o discuţie privată. Nu orice discuţie privată între doi prieteni trebuie făcută publică.

Realizator: Mă gândeam că afirmaţia că primul ministru al României ar fi putut să fie şantajat...

Liviu Dragnea: Asta este o afirmaţie foarte grea...

Realizator: Extrem de gravă.

Liviu Dragnea: ... cu efecte juridice serioasă şi eu nu îmi permit să vorbesc despre acest lucru la o emisiune. Cel care poate vorbi despre aşa ceva este numai Victor Ponta.

Realizator: Credeţi că ar trebui ca măcar domnul Victor Ponta să meargă la Comisia de control a activităţii Serviciului Român de Informaţii pentru a clarifica.

Liviu Dragnea: Eu nu îmi dau cu părerea aici. Asta decide Comisia de control SRI. Pentru că vreau să vă spun ceva, doamnă, eu evit îmi dau cu părerea despre orice. Spre deosebire de mine şi de dumneavoastră, membrii din Comisia de control SRI au acces la alte informaţii decât avem noi. Ei au acces la acele informaţii şi nu au voie să le dea mai departe. Deci, ei pot lua aceasă decizie şi Victor Ponta poate lua această decizie. Nici eu şi nici dumneavostră nu putem hotărî acest lucru.
 

Citeşte mai multe despre:   Liviu Dragnea,   Victor Ponta,   santaj,   premier,   Sebastian Ghita
 
 
Loading...