Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Mihai Fifor, despre schimbările din PSD: Liviu Dragnea nu impune nimic

Mihai Fifor, despre schimbările din PSD: Liviu Dragnea nu impune nimic

Un articol de: -
Politică

Mihai Fifor, noul lider al senatorilor din PSD, a declarat, luni, pentru PSnews.ro, că președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, "nu impune nimic", făcând referire la zvonurile potrivit cărora acesta ar încerca să-și impună proprii oameni în funcții cheie.

"Domnul Dragnea nu impune nimic. Am avut un vot în grup. Domnul președinte Dragnea a încurajat public această competiție în cadrul grupului parlamentar de la Senat și a fost un vot cât se poate de deschis, un vot democratic, un vot în care, până la urmă, colegii au ales ce au dorit să aleagă, nu le-a spus nimeni ce să aleagă și pe cine să aleagă. Astea sunt speculații firești, dar care n-au nici o acoperire în realitate", a explicat Fifor.

Noul lider al senatorilor din PSD a mai spus că este convins că împreună cu colegii săi vor reuși să facă o echipă bună.

"Este și ușor și greu să vii în siajul domnului președinte Ilie Sârbu. Ușor pentru că lasă un grup sudat și un grup care funcționat foarte bine în acești trei ani. Nu e un secret pentru nimeni că practic am reușit să trecem cam tot ce am avut de trecut și am rezistat la moțiunea de cenzură. E greu pentru că e foarte greu să vii după Ilie Sârbu și să reușești să menții grupul unit și să te ridici la nivelul la care a funcționat grupul până în momentul de față. Dar eu sunt convins că împreună cu toți colegii vom reuși să facem echipa pe care ne-o dorim cu toții ca și sesiunea aceasta să fie una cât se poate de bună pentru partid", a conchis Mihai Fifor.

Senatorul Mihai Fifor a fost ales, duminică, în funcția de lider al grupului Parlamentar PSD din Senat. (Detalii AICI)

Citeşte mai multe despre:   Liviu Dragnea
 
 
Loading...