Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Niculae Bădălău se delimitează de vocile din PSD care îl amenință pe Iohannis: Eu nu sunt pentru suspendarea președintelui (VIDEO)

Niculae Bădălău se delimitează de vocile din PSD care îl amenință pe Iohannis: Eu nu sunt pentru suspendarea președintelui (VIDEO)

Un articol de: -
Politică

Senatorul PSD Niculae Bădălău a declarat miercuri, în cadrul emisiunii ”Dosar de politician” că nu susține ideea de suspendare a președintelui Klaus Iohannis în cazul în care acesta nu va semna decretul de revocare din funcție a șefei DNA Laura Codruța Kovesi. 

Rugat să comenteze scenariul potrivit căruia PSD ar pregăti o suspendare a președintelui, dar nu și un referendum de demitere, adică Iohannis ar urma să fie suspendat 30 de zile, timp în care ar urma să fie făcute anumite modificări, inclusiv schimbarea Laurei Codruța Kovesi de la conducerea DNA, după care președintele se va întoarce la Palatul Cotroceni, Bădălău a răspuns: ”Noi respectăm legea și legea spune foarte clar că în 30 de zile de la suspendare se organizează referendum. Mai departe nu există altceva. Asta e o speculație. Eu nu sunt pentru suspendarea președintelui. Eu consider că suspendarea președintelui se poate întâmpla numai în state care nu au o democrație solidă și România face parte din Uniunea Europeană și trebuie să aibă o democrație solidă și toți factorii politici și instituționali trebuie să respecte legile și regulile așa cum sunt ele astăzi”.  

Întrebat dacă admite că cei de la PSD nu au nicio pârghie legală sau constituțională prin care îl pot obliga pe președintele Klaus Iohannis să respecte decizia CCR, Bădălău a răspuns: ”Aici avem o lacună și trebuie să găsim o soluție. Domnul președinte care, iertați-mă, nu e os domnesc, este un ales al poporului care trebuie să respecte legile țării”. 

”Noi, ca partid, considerăm că e nevoie de o stabilitate politică, nu avem nevoie de tot felul de referendumuri, avem nevoie să contruim țara asta, să dezvoltăm partea economică și se pare că domnul președinte se cere la suspendare, nerespectând Constituția”, a mai spus Niculae Bădălau. 

Citeşte mai multe despre:   Niculae Badalau,   PSD,   Klaus Iohannis
 
 
 
Loading...