Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Philip Gordon, trimisul SUA la București: N-aș fi venit aici dacă nu ar fi fost senzația că lucrurile alunecă în direcția greșită

Philip Gordon, trimisul SUA la București: N-aș fi venit aici dacă nu ar fi fost senzația că lucrurile alunecă în direcția greșită

Un articol de: -
Foto: factdrop.blogspot.com Politică

Departamentul de Stat american a publicat declarațiile de început ale lui Phillip Gordon, făcute luni la întâlnirea cu reprezentanții societătii civile din România. În aceasta, subsecreatrul de stat a declarat că Washingtonul este îngrijorat de evoluțiile din țara noastră, iar el va asculta toate punctele de vedere ale reprezentanților societății civile.

„Voi fi perfect sincer – suntem îngrijorați în Washington în legătură cu evenimentele de aici – le monitorizăm foarte atent. Nu aș fi aici în mijlocul lunii august dacă nu ar fi fost ceva ce – despre care credem că este foarte important și care se se îndreaptă în direcția greșită, așa că este importnat ca eu să vin aici,” a spus Gordon la începutul întrevederii, conform site-ului oficial al Departamentului de Stat.

El a mai spus că vrea să înțeleagă mai bine ce se întâmplă de fapt, iar reprezentanții societătii civile sunt cei mai buni interlocutori care îl pot ajuta să facă acest lucru, dar în același timp și să „comunice mesaje guvernului și liderilor partidelor” în legătură cu grijile pe care și le fac americanii și cu consecințele „provocărilor” la adresa „procesului democratic și independenței justiției”.

Departamentul de stat american l-a trimis pe Philip Gordon, subsecretar de stat în Biroul de Afaceri Euopene și Euroasiatice, în România la sfârșitul săptămânii trecute, pentru a se interesa de situația din țară și a avea discuții cu președintele interimar Crin Antonescu, reprezentanții Guvernului și președintele suspendat Traian Băsescu.

Citeşte mai multe despre:   SUA,   declaratii,   intalnire
 
 
 
Loading...