Ponta propune Parlamentului o sesiune în care să coreleze legile privind referendumul cu decizia CCR. Petru Filip: Am primit solicitarea
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Ponta propune Parlamentului o sesiune în care să coreleze legile privind referendumul cu decizia CCR. Petru Filip: Am primit solicitarea

Ponta propune Parlamentului o sesiune în care să coreleze legile privind referendumul cu decizia CCR. Petru Filip: Am primit solicitarea

Un articol de: -
Foto: evz.ro Politică

Premierul Victor Ponta a anunțat în ședința de miercuri a Guvernului că a trimis președinților celor două camere ale Parlamentului o scrisoare în care propune convocarea unei sesiuni extraordinare în care să coreleze toate textele de legi privind referendunul cu decizia Curţii Constituţionale.

Preşedintele interimar al Senatului, Petru Filip, a confirmat că a primit scrisoarea premierului, el arătând că se aşteaptă motivarea Curţii Constituţionale pentru convocarea unei sesiuni extraordinare, informează Mediafax.

„Motivarea este principalul subiect al armonizării actelor juridice. Degeaba îi chemăm pe senatori. Ceea ce ştim e despre ce discutăm, Legea 3 şi Ordonanţa 42, dar trebuie să ai, în contrapondere, observaţiile Curţii, justificate, nu doar comunicatul de presă, care poate da naştere la interpretări”, a spus senatorul.

Curtea Constituţională a decis, marţi, că legea prin care s-au făcut modificări la articolul 10 din Legea referendumului este constituţională, în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, a declarat însă că referendumul din 29 iulie se va desfăşura în baza Ordonanţei de Guvern, şi nu a iniţiativei legislative asupra căreia s-a pronunţat Curtea Constituţională.

Citeşte mai multe despre:   Victor Ponta,   scrisoare,   Parlament,   referendum,   Curtea Constitutionala
 
 
Loading...