"Punem punct <bisericuțelor>". Cristian Bușoi: PNL București are nevoie de unitate pentru a reuşi la parlamentare
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică "Punem punct <bisericuțelor>". Cristian Bușoi: PNL București are nevoie de unitate pentru a reuşi la parlamentare

"Punem punct <bisericuțelor>". Cristian Bușoi: PNL București are nevoie de unitate pentru a reuşi la parlamentare

Un articol de: -
Politică

PNL București pornește de astăzi cu o nouă echipă completă : Cristian Busoi, președinte; Adriana Săftoiu, prim-vicepreședinte; Ovidiu Raețchi,vicepreședinte; Costică Canacheu, secretar-general, la care se vor adaugă președinții de sectoare și președinții organizațiilor speciale.

"PNL București are nevoie pentru alegerile parlamentare ca toţi membri organizației să se implice, să încheiem disputele interne şi să ne concentrăm pe opoziția față de PSD și pe atragerea de oameni noi spre PNL", a declarat Cristian Bușoi.

"Este doar o modalitate de lucru în PNL București: în echipa PNL București. “Pe cont propriu” sau  „pe bisericuțe” nu mai există", adaugă europarlamentarul.

Ca președinte de organizație, Bușoi transmite că nu vor exista două tipuri de activiști: "activişti de aer condiționat, care mută hârtii și activiştii de teren, care aleargă după voturi şi plătesc nemulţumirile publicului".

Președintele PNL București spune că sei care au întâietate în organizație sunt cei care muncesc pe teren, sunt cunoscuți de către bucureşteni, atrag voturi, "iar dacă sunt mai noi în politică, cu atât mai bine".

"În PNL București, avem nevoie să înțelegem cu toţii că dacă vrem să ajungem în Parlament și la Guvernare trebuie și să convigem un electorat pe care nu l-am convins la locale și care, deși ne-a susținut, s-a desprins de noi treptat, de aproape un an. Acesta este adevărul și nu va fi ușor", mai spune Cristian Bușoi.

PNL București se va deschide spre exterior și vom aduce și oameni noi în partid, din societatea civilă, promite noul președinte.

"Dar asta nu înseamnă că aruncăm peste bord oamenii care au muncit și nici că, de mâine, dacă aducem oameni noi, scorul partidului va crește peste noapte. Avem nevoie de realism și planificare pentru că avem competiţie într-un context în care oamenii sunt sătui de politică, iar PSD va face tot ce poate să se consolideze", adaugă acesta

PNL are un singur adversar: PSD, afirmă Cristian Bușoi, iar PNL este singura opoziţia puternică la PSD, adaugă acesta.

"PNL trebuie să facă opoziție dură, dar cinstită, cu specialişti şi soluţii, nu doar cu vorbe. Susținem ce-i bun, dar desființăm tot ce iroseşte resurse şi timp fără să producă nimic pentru oraș.

Avem nevoie cu toţii în PNL Bucureşti să înțelegem un lucru : bătălia la parlamentare va fi despre soluţii de guvernare centrală şi locală şi despre ce partid duce mai bine mesajul său către oameni şi pentru asta este nevoie majoră de opoziție față de PSD și de primarul Firea", conchide Cristian Bușoi.

 

Citeşte mai multe despre:   PNL,   liberali
 
 
Loading...