Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică CSAT va analiza subiectul Roșia Montană: Pe ce dată va fi decisă soarta minei de aur

CSAT va analiza subiectul Roșia Montană: Pe ce dată va fi decisă soarta minei de aur

Un articol de: -
Politică

Administrația Prezidențială a transmis că subiectul Roşia Montană va figura pe ordinea de zi a şedinţei CSAT din 27 iunie, la solicitarea premierului Viorica Dăncilă.

„Preşedintele este preocupat de subiectul Roşia Montană. Subiectul a fost introdus pe ordinea de zi a şedinţei CSAT din 27 iunie”, a precizat Administraţia Prezidenţială, citată de Mediafax.

În schimb, Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a precizat că nu poate oferi un punct de vedere pe acest subiect, deoarece nu „cunoaște detalii”.

„În acest moment nu vă pot oferi un punct de vedere al Guvernului. Fiind în şedinţa de guvern nu mi-e clar nici când a fost făcut acest demers. Nu cunosc detalii”, a spus după şedinţa Executivului Nelu Barbu.

Anterior, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a solicitat convocarea în regim de urgenţă pe ordinea de zi a CSAT subiectul Roşia Montană, menționând că o decizie este necesară cât mai repede, , însă nu primise atunci un răspuns.

„A fost solicitată către Preşedinţie, către CSAT, o solicitare prin care rugăm să se analizeze şi să se dispună convocarea în regim de urgenţă pe ordinea de zi a acestui subiect - Roşia Montană, având în vedere necesitatea adoptării unei decizii în ceea ce priveşte situaţia României. Încă nu s-a primit un răspuns în acest sens, dar noi îl aşteptăm, deoarece în data de 24 iunie - 2 iulie, există această întâlnire a Comitetului Patrimoniului Mondial de la Manama, Bahrein, şi atunci cred că va fi convocat şi vom putea avea un răspuns oficial şi o poziţie oficială a României", a spus George Ivaşcu, ministrul Culturii.

De asemenea, Ivașcu transmite că stoparea procedurii de includere a localităţii Roşia Montană în patrimoniul UNESCO, la cererea Guvernului, deși primise deja recomandare de înscriere în Lista Patrimoniului Mondial, nu înseamnă că Executivul pledează pentru exploatare, ci că în prezent în zonă nu se pot face exploatări până nu se finalizează procesul dintre statul român şi Gold Corporation.

„Ideea este că, oricum, până la finalizarea procesului între statul român şi Gold Corporation nu se poate exploata. Deci, ceea ce se vehiculează în mod eronat este cum că Guvernul României pledează pentru exploatare. Nu este deloc adevărat, pentru că se ştie foarte bine că în orice proces se solicită o amânare până când judecătorul de la Curte va decide ce se va întâmpla, astfel România riscând să piardă 4,37 miliarde de dolari în cazul în care starea în cadrul patrimoniului UNESCO poate fi un motiv în apărarea Gabriel Resources şi nu în apărarea României", a explicat George Ivaşcu.

 

Citeşte mai multe despre:   CSAT,   Rosia Montana,   Klaus Iohannis,   George Ivascu
 
 
Loading...