Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Traian Băsescu: Ar fi cea mai mare laşitate să demisionez. Ar fi finalizarea cu succes a loviturii de stat

Traian Băsescu: Ar fi cea mai mare laşitate să demisionez. Ar fi finalizarea cu succes a loviturii de stat

Un articol de: -
Politică

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a reiterat, duminică, refuzul său de a demisiona. El a motivat că aceasta ar fi "cea mai mare laşitate" şi ar duce la "finalizarea cu succes a loviturii de stat" dată de USL.

"M-am gândit şi ar fi cea mai mare laşitate. V-am mai spus că preşedinţii nu abdică, nici nu pot şi demisia mea ar fi atingerea obiectivului celor care au dat lovitura de stat şi nu vreau să îşi atingă obiectivul. Dacă va spune Curtea Constituţională altfel, foarte bine, îmi voi scoate pălăria, îmi iau bocceluţa şi am plecat că am o meserie, ştiu ce să fac. Dar altfel ar fi ridicol ca eu însumi prin atitudine, prin acţiunea mea să duc la finalizarea cu succes a loviturii de stat", a declarat Băsescu.

 De asemenea, el a arătat că, fiind suspendat, nu poate demisiona dintr-o funcţie pe care nu o are.

"Mai mult decât atât, ca preşedinte suspendat legal, nu pot demisiona dintr-o funcţie pe care nu o am în momentul de faţă, cea de preşedinte", a mai spus el.
Totodată, Băsescu a mai amintit că va demisiona în eventualitatea revenirii sale la Palatul Cotroceni, în condiţiile în care USL va accepta condiţiile sale: revizuirea Constituţiei cu reducerea mandatului preşedintelui la patru ani, Parlament unicameral cu 300 de parlamentari.


Băsescu: Demisia ar fi cea mai mare lașitate
Embed:


Citeşte mai multe despre:   Preşedintele Traian Băsescu,   demisie,   Constitutie
 
 
Loading...