Traian Băsescu, pentru "Vocea Rusiei": Cum să se apere România în fața Rusiei cu cele 24 de rachete din scutul american?
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Traian Băsescu, pentru "Vocea Rusiei": Cum să se apere România în fața Rusiei cu cele 24 de rachete din scutul american?

Traian Băsescu, pentru "Vocea Rusiei": Cum să se apere România în fața Rusiei cu cele 24 de rachete din scutul american?

Un articol de: -
Foto: presidency.ro Politică

Președintele suspendat Traian Băsescu a declarat, miercuri, pentru postul de radio guvernamental rus "Vocea Rusiei", că niciunui politician român nu-i poate trece prin cap să apere România, în fața Rusiei, cu cele 24 de rachete din sistemul scutului american, în condițiile în care Moscova deține mii de rachete.

"Nu, pentru că Rusia a primit toate garanţiile că nu sunt îndreptate aceste rachete împotriva sa. Îmi permiteţi să vă mai aduc un argument? România va avea pe teritoriul său douăzeci şi patru de rachete antirachetă. Câte rachete are Federaţia Rusă? Ce poţi să faci cu 24 de rachete împotriva arsenalului Federaţiei Ruse? Cărui politician român credeţi că i-ar trece prin cap să se apere cu 24 de rachete împotriva Federaţiei Ruse? Este o copilărie. Nu se susţine tehnic o astfel de suspiciune", a spus Băsescu.

Acesta a adăugat că deși este un prieten al Statelor Unite, nu este un adversar al Rusiei. Președintele suspendat s-a arătat contrariat de știrea conform căreia ar fi negociat cu premierul maghiar, Viktor Orban, cedarea Ținutului Secuiesc, spunând că România nu este Transnistria.

"Din afirmaţiile dumneavoastră că este o înţelegere între preşedintele României şi Viktor Orban, vă întreb mult mai simplu: cum puteţi crede că un preşedinte ales îşi vinde ţara? Cum puteţi crede acest lucru? Asta e cea mai jignitoare afirmaţie pe care aţi putut s-o faceţi. Românii nu-şi puteau alege un preşedinte care să-i trădeze. Cum credeţi că un preşedinte român ar da o bucată din teritoriu în afara Constituţiei să devină autonom sau ce credeţi că-i aici, Transnistria? Nu se poate. Şi cred că măcar pentru această afirmaţie Vocea Rusiei ar trebui să-mi ceară scuze. V-o spun în modul cel mai sincer. E prea mult, chiar şi pentru un ziar liber, pentru un post de radio liber", a arătat Traian Băsescu.

Vezi AICI interviul complet de la Vocea Rusiei cu Traian Băsescu.


Citeşte mai multe despre:   Preşedintele Traian Băsescu,   interviu,   Rusia
 
 
Loading...