Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Țuțuianu avertizează tabăra Dragnea: "Ar fi SINUCIDERE POLITICĂ pentru PSD dacă..."

Țuțuianu avertizează tabăra Dragnea: "Ar fi SINUCIDERE POLITICĂ pentru PSD dacă..."

Un articol de: -
Adrian Țuțuianu (Foto: Facebook) Politică

Fostul ministru al Apărării Adrian Țuțuianu, considerat de presă un inamic intern al liderului PSD Liviu Dragnea, a lansat un mesaj tranșant cu privire la o eventuală debarcare a premierului Mihai Tudose pe modelul "Sorin Grindeanu".

Adrian Țuțuianu, care este și președintele organizației PSD Dâmbovița, avertizează că o nouă moțiune de cenzură împotriva propriului guvern sau o demisie a lui Tudose ar reprezenta pentru partid o sinucidere politică.

”Nu este stilul meu să mă exprim pe teme importante pentru #PSD prin postări pe pagina de facebook, dar momentul mă obligă.

Am luat act de intenția convocării ședinței Comitetului Executiv Național pentru ziua de luni, 15.01.2018, la cererea mai multor lideri ai partidului. În acest sens, fac și eu următoarele precizări:

1. Sunt îngrijorat cu privire la evoluțiile interne din partid și cred că ne aflăm într-un moment de răscruce. Performanțele economice înregistrate în anul 2017, creșterile de salarii și pensii și alte lucruri bune ale guvernării au fost, în bună parte, anulate de conflictul intern.

2. Consiliile Județene, primarii, oamenii din județe au nevoie de un guvern care să le sprijine proiectele. #România are nevoie de stabilitate pentru a continua să se dezvolte. Oamenii așteaptă de la noi rezultate, locuri de muncă mai bine plătite, autostrăzi, școli, spitale etc. Nu cred că putem să o luăm mereu de la capăt din 6 în 6 luni.

3. Ar fi sinucidere politică pentru Partidul Social Democrat o nouă schimbare de guvern. O demisie a Primului Ministru sau o nouă moțiune de cenzură împotriva propriului guvern ar duce partidul din nou la mâna președintelui Iohannis (pentru desemnarea premierului) și la un vot în Parlament, ambele situații creatoare de incertitudini. De aceea, trebuie să dăm dovadă de responsabilitate și să conștientizăm gravele prejudicii de imagine pe care le poate înregistra partidul, precum și riscul aruncării țării în instabilitate politică. Este datoria noastră să fim lucizi.

4. Trebuie să strângem rândurile, să analizăm care este cea mai bună soluție pe baza unei decizii colective și democratice, făcând apel la toți oamenii competenți care pot da un plus actului de guvernare. Nu sunt de acord să sacrificăm partidul și guvernarea pentru răfuielile și ambițiile personale ale unor lideri!

5. Am fost și rămân un om de partid. Militez pentru unitatea acestuia, diversitatea de opinii și pentru luarea deciziilor în structurile statutare”, a scris sâmbătă Adrian Țuțuianu, pe pagina sa de Facebook.

În ultimele zile, taberele din PSD, pro sau contra înlăturării lui Mihai Tudose de la șefia Guvernului, s-au conturat destul de clar și se pare că războiul va fi tranșat în ședința CEx de luni, 15 ianuarie (Detalii AICI și AICI).

Citeşte mai multe despre:   Adrian Țuțuianu,   Mihai Tudose,   Liviu Dragnea
 
 
Loading...