Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Un primar PSD și-a luat DEMISIA înapoi: Lacrimile voastre, tristețea voastră purtată în tăcere au creat un climat sufletesc favorabil revenirii

Un primar PSD și-a luat DEMISIA înapoi: Lacrimile voastre, tristețea voastră purtată în tăcere au creat un climat sufletesc favorabil revenirii

Un articol de: -
Politică

Un primar PSD-ist și-a luat demisia înapoi, după ce, în urmă cu o săptămână, ținea lecții de moralitate.

Ca urmare a unei condamnări într-un dosar penal, Jean Jipa, primarul comunei Ogrezeni, județul Giurgiu și-a dat demisia de onoare săptămâna trecută.

Edilul PSD a revenit asupra deciziei înduioșat de “lacrimile și tristețea” cetățenilor.

Comunicatul lui Jipa este…halucinant.

"Lacrimile voastre, tristețea voastră purtată în tăcere și dorința de a rămâne în continuare alături de nevoile tuturor, cuvintele pe care mi le-ați adresat atât personal la domiciliu, cât și pe stradă, mesajele transmise din om în om și prin celelalte căi de comunicare, au creat un climat de natură sufletească și psihologică, favorabil revenirii asupra demisiei de onoare din funcția de Primar al Comunei Ogrezeni, înregistrată la Instituția Prefectului - Județul Giurgiu în data de 6 iulie 2018 și respectiv la Consiliul Local Ogrezeni în data de 9 iulie 2018, în așa fel încât astăzi, dată de 11 iulie 2018, ÎNȚELEG, chiar și în condițiile rezultate din sentința penală 191 din 29.06.2018, SĂ NU ABANDONEZ  luptă ȘI SĂ VĂ SLUJESC în continuare cu devotamentul și credința mea, pe care le-ați meritat și le meritați din plin.

Precizez faptul că la luarea acestei decizii, alături de familia mea și VOI TOȚI  - oamenii de bine din comunitatea noastră și din județ - au avut o contribuție majoră și o parte însemnată din colegii mei din primărie, consilieri locali și în mod direct și nemijlocit domnul Senator Nicolae Bădălău și domnul Marian Mina - Președintele Consiliului Județean Giurgiu", scrie în comunicatul transmis de primar, potrivit presei locale.

Citeşte mai multe despre:   PSD
 
 
Loading...