Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Afla mai multe                   x
Acasa Ştiri Politică Victor Ponta avertizează că moțiunea simplă depusă de PNL ar putea duce la oprirea fondurilor europene destinate României

Victor Ponta avertizează că moțiunea simplă depusă de PNL ar putea duce la oprirea fondurilor europene destinate României

Un articol de: -
Foto: facebook.com/victor.ponta Politică

Premierul Victor Ponta a atras luni atenția că Bruxellesul ar putea opri fondurile europene destinate României din cauza "scandalului non-stop" făcut de liberali. Liderul PSD a făcut astfel referire la moțiunea simplă depusă de PNL la Camera Deputaților denumită ”Fondurile europene în guvernarea PSD - între Făt-Frumos și Fata Morgana".

"Există un singur efect negativ: scandalul non-stop făcut de PDL-PNL, la Bruxelles, poate să ducă la ideea că românii acolo se ceartă, e rau că le-am dat fonduri europene, mai bine le oprim din nou, cum le opriseră în 2011", a a avertizat premierul care consideră că moțiunea liberalilor este lipsită de fundament, potrivit ziare.com.

"Vreau să arătăm foarte clar demagogia moțiunilor pe fonduri europene, pe langă faptul că nu are fundament. Am preluat în 2012 cu 7% absorbție, suntem la 55%, dar am și guvernat împreună. Adică împreuna cu liberalii am reușit aceste succese, chiar dacă acum ne critică pentru ele", a spus Victor Ponta.


PNL a depus săptămâna trecută la Camera Deputaților moțiunea simplă "Fondurile europene în guvernarea PSD - între Făt-Frumos și Fata Morgana" care face referire la principalele Programe Operaționale și situația lor în acest moment.

Citeşte mai multe despre:   Victor Ponta,   fonduri europene,   PNL,   scandal,   motiune simpla
 
 
Loading...