Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Victor Ponta, nemulțumit de convocarea urgentă a CSAT de către președinte pentru că se află în concediu

Victor Ponta, nemulțumit de convocarea urgentă a CSAT de către președinte pentru că se află în concediu

Un articol de: -
Foto: gov.ro Politică

Guvernul României informează vineri că a luat act de decizia preşedintelui Traian Băsescu de a convoca Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, cu privire la Hotărârea de Guvern nr. 526 din 24 iulie 2013 pentru aprobarea condiţiilor principale ale contractului de vânzare de acţiuni între stat, prin Ministerul Transporturilor, în calitate de vânzător, şi Societatea Comercială Grup Feroviar Român S.A., în calitate de cumpărător, având ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra unui pachet de acţiuni, reprezentând 51% din capitalul social al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” - S.A.

Guvernul României precizează faptul că nu a cerut convocarea ”de urgenţă” a CSAT, ci a solicitat preşedintelui să dispună includerea pe ordinea de zi a proximei şedinţe a Consiliului a proiectului de HG amintit anterior. Solicitarea Guvernului României a fost făcută în baza dispoziţiilor articolului 4 litera d) şi ale articolului 7 din Legea nr.415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Guvernul României consideră că discutarea în CSAT a subiectului nu trebuie să aibă drept scop sau consecinţă pasarea responsabilităţii între instituţiile statului, ci eventuala evidenţiere a unor informaţii noi, care pot pune la îndoială viabilitatea procesului de privatizare a CFR Marfă, sau care pot elimina dubiile ridicate în ultima perioadă. Fără o astfel de clarificare, procesul de privatizare nu poate fi continuat”, se mai arată în comunicatul publicat pe gov.ro.

Executivul transmite totodată că vede ca fiind o forţare decizia preşedintelui de a convoca ”de urgenţă” CSAT, cunoscut fiind faptul că hotărârile în cadrul Consiliului se iau cu unanimitate de voturi a celor prezenţi, în condiţiile îndeplinirii cvorumului, ceea ce nu ar fi posibil în cazul participării la şedinţă a cuiva fără drept de vot.

Administrația Prezidențială a informat, joi, că ședința CSAT în care se va discuta despre privatizarea CFR Marfă va avea loc vineri, de la ora 11:00.

De asemenea, în comunicat se mai arată că dacă premierul Victor Ponta nu va fi putea fi prezent la ședință, Guvernul va fi reprezentat de vicepremierul Gabriel Oprea, care, însă, nu va avea drept de vot.

Citeşte mai multe despre:   Guvern,   Traian Basescu
 
 
Loading...