Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Victor Ponta: România are toate șansele să obțină o decizie favorabilă privind Schengen

Victor Ponta: România are toate șansele să obțină o decizie favorabilă privind Schengen

Un articol de: -
Politică

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că România are toate șansele să obțină o decizie favorabilă în ceea ce privește intrarea în Spațiul Schengen, prin ridicarea controalelor la graniţele aeriene şi maritime şi ulterior, până în martie 2013, a celor terestre, potrivit Mediafax.

"Am avut discuţii informale pe tema Schengen şi sunt foarte optimist că, în toamnă, vom avea răspunsul şi decizia pe care le aşteptăm", a spus Ponta.

Acesta a arătat că a avut discuții informale cu premierul olandez și cu ceilalți premieri europeni, în urma acestora soluția propusă de președinția poloneză a UE, intrarea în această toamnă cu frontierele aeriene şi maritime şi ulterior, până la 31 martie 2013, cu cele terestre, este pe cale de îndeplinire.


Citeşte mai multe despre:   premierul victor ponta,   Romania,   Spaţiul Schengen
 
 
Loading...