Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Cutremur în tenis: O adversară a Simonei Halep suspendată 6 luni pentru aranjare de meciuri

Cutremur în tenis: O adversară a Simonei Halep suspendată 6 luni pentru aranjare de meciuri

Un articol de: -
Sport

Jucătoarea de tenis Shuai Peng a fost suspendată 6 luni şi amendată cu 10.000 de dolari după ce a încercat să îşi convingă partenera de dublu de la Wimbledon 2017, a anunţat Tennis Integrity Unit.

"Peng a utilizat mijloace coercitive şi a oferit posibilitatea unei recompense financiare în schimbul retragerii partenerei sale de la proba de dublu feminin a turneului de la Wimbledon 2017. Chiar dacă oferta a fost refuzată şi Peng nu a participat ulterior la turneu, acţiunea sa constituie o violare a Programului anticorupţie din tenis", a precizat TIU într-un comunicat.

Din suspendarea de 6 luni, Shuai Peng va executa doar 3 luni, restul fiind dat cu suspendare. Astfel, sportiva va putea reveni în turneu începând cu 8 noiembrie 2018.

În vârstă de 32 de ani, Shuai Peng se afla pe locul 20 WTA la dublu şi 80 la simplu. De-a lungul carierei aceasta a ocupat fotoliul de lider mondial la dublu în 2014, unde a câştigat şi două trofee de Grand Slam.


 

Citeşte mai multe despre:   Simona Halep
 
 
 
Loading...