Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe “Dacă britanicii rămân în UE, recunoaștem golul din finala Campionatului Mondial din 1966”. Jurnaliștii de la Bild dedică prima pagină a cotidianului Brexitului (VIDEO, FOTO)

“Dacă britanicii rămân în UE, recunoaștem golul din finala Campionatului Mondial din 1966”. Jurnaliștii de la Bild dedică prima pagină a cotidianului Brexitului (VIDEO, FOTO)

Un articol de: -
Foto: libertatea.ro Externe

Astază este o zi extrem de importantă pentru Marea Britanie care va vota dacă va mai continua să facă aprte din Uniunea Europeană sau nu.

În acest sens, Bild, ziarul cu cea mai mare circulație din Germania, a dedicat prima pagina a cotidianului de joi Brexitului.

Jurnaliștii nemți primit că dacă Marea Britanie nu va ieși din UE, vor recunoaște în sfârșit golul controversat de la Campionatul Mondial din 1966, atunci când Anglia a învins Germania.

Golul a fost unul ciudat la vremea respectivă. Mingea pe care Geoff Hurst a șutat-o a căzut din bara transversală foarte aproape de linia porții.

Chiar dacă nemții au protestat, arbitrul a validat golul, Anglia câștigând singurul trofeu de acest fel din istorie.

Germania nu au fost niciodată de acord cu acel gol, acesta fiind și în prezent unul dintre motivele de ironii la adresa britanicilor.

În continuarea articolului dedicat Brexitului, jurnaliștii glumesc și promit că dacă Marea Britanie rămâne în Uniunea Europeană, vor da ceasurile înapoi cu o oră și vor înceta cu glumele despre urechile Prințului Charles.

 

 

Citeşte mai multe despre:   jurnalisti,   brexit,   gol,   Anglia,   Germania
 
 
Loading...