Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Maria Șarapova s-a calificat în finala China Open: Halep coboară în ierarhia mondială

Maria Șarapova s-a calificat în finala China Open: Halep coboară în ierarhia mondială

Un articol de: -
Foto: metro.co.uk Sport

Maria Şarapova, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-0, 6-4, pe sportiva sârbă Ana Ivanovici, locul 9 WTA şi cap de serie numărul 9, calificându-se în finala China Open şi întrecând-o astfel pe Simona Halep în clasamentul WTA, informează Mediafax.

Şarapova va evolua în ultimul act al turneului de la Beijing împotriva jucătoarei cehe Petra Kvitova, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3.

În situaţia în care Kvitova câştigă turneul de la Beijing, Simona Halep, acum pe locul 2 WTA, va ajunge pe locul 4, după campioana de la Wimbledon - locul 2 şi după câştigătoarea de la Roland Garros - locul 3.

Dacă rusoiaca se va impune în finală, ea va fi noul număr 2 mondial, Halep va coborî pe 3, iar Kvitova pe 4.

Citeşte mai multe despre:   Maria Sarapova
 
 
Loading...