Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Wimbledon: Patru românce, eliminate în primul tur. Ungur, învins tot în primul tur, la masculin

Wimbledon: Patru românce, eliminate în primul tur. Ungur, învins tot în primul tur, la masculin

Un articol de: -
Foto: wimbledontennis.co.uk Sport

UPDATE: Simona Halep a pierdut de asemenea în primul tur în fața sportivei spaniole Anabel Medina Garrigues, cu scorul de 3-6, 6-1, 6-2. 

Trei dintre tenismenele românce prezente la turneul de Mare Șlem de la Wimbledon, Londra (Marea Britanie), au fost învinse în turul inaugural, anunță Federația Română de Tenis

Monica Niculescu (Nr. 29) a cedat cu 4-6, 6-3, 3-6 în fața franțuzoaicei Stephanie Foretz Gacon, Edina Galovits-Hall a pierdut în fața Silviei Soler-Espinosa, scor 6-4, 4-6, 8-10. Alexandra Cadanțu a fost oprită de rusoaica Maria Kirilenko (Nr. 17), scor 3-6, 1-6.

Rămân în concurs, pentru proba de dublu, Monica Niculescu (în echipa cu Irina-Camelia Begu) și Alexandra Cadanțu (cu chinezoaica Saisai Zheng).

În proba masculină, Adrian Ungur, aflat la prima sa participare la Wimbledon, a pierdut în fața slovacului Lukas Lacko, cu scorul 7-6 (4), 6-1, 6-2.

Citeşte mai multe despre:   Wimbledon,   Monica Niculescu,   Irina Begu,   Adrian Ungur
 
 
Loading...